Scară la cer... (23)


Vocea 

   Unii oameni aud voci... Și imediat sunt trimiși - unde? La psihiatrie, desigur... Diagnosticul este evident. Noapte...vis... Pierdusem nu unul, ci ... trei părinți, ultimii doi la interval de șase luni unul după altul. A fost și este greu ... să depășesc aceste momente. Cred că ține de uman faptul că mă gândesc că multe puteam să fac și nu am făcut... pentru a-i păstra mai mult aici pe Pământ, lângă mine.. Și desigur că lacrimile încep să curgă ... sufletul se simte sfâșiat de durere... În visul meu, după plecarea lui tata, am auzit o voce îndepărtată, într-un plan nu doi, ci trei, de undeva departe, care spunea – ”nu plânge, nu plânge...” După acea noapte, de fiecare dată când vreau să plâng aud vocea și mă opresc imediat așa că nici măcar nu mai îndrăznesc să ... plâng.
   Și apropo de voce pentru că aceasta este tema de azi, în ziua morții tatălui, soțul meu curăța pește în bucătărie... La un moment dat intru și eu în această încăpere și îl întreb pe soț: ”Ce ai spus că nu am auzit exact...” Soțul întoarce capul mirat spre mine și spune, oftând, retoric, parcă: ”Ce, iar auzi voci? Nu AM SPUS NIMIC!” Ca o concluzie aș vrea să spun că nu înțelegeam nici eu ce se întâmplă cu mine de 20 de ani încoace. Cu părere de rău a trebuit să treacă peste mine foarte multă suferință și durere să îmi dau seama de adevăr și realitate. Acum știu cine sunt, de unde vin și unde voi merge mai departe... Imediat după ce l-am pierdut pe tata au început întrebările să dea năvală peste mine. Au trecut fix patru luni și acum știu toate răspunsurile de care aveam nevoie. Sufletul meu este liniștit. Și visele cu semne de la cei dragi aproape că au încetat. Cred că au plecat mai departe... Cred că Dumnezeu le-a dat o misiune. Cred și știu că sunt la Dumnezeu. Știu că au fost suflete pure, curate, nobile și sunt acolo unde trebuie să fie, adică – ACASĂ.

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Niciun comentariu: